M-am născut în oraşul Aiud, jud. Alba în luna decembrie a anului 1974, într-o familie de credincioşi ortodocşi. Familia era una de stare medie. Îl ţin minte pe tata, cum se punea în primul rând în biserică, toc­mai pentru a nu fi deranjat de oa­meni şi cum pe noi ne punea în faţa lui. Mama stătea în rândul femeilor şi ne privea cu dragoste fiind foarte mândră cu noi, copiii ei. Fraţii mei mai mari, Marcel şi Mircea, mă puneau între ei şi-mi făceau tot felul de şicane, la care eu mă apucam de plâns.

În cei 48 de ani ai mei petrecuţi în catolicism şi în cei 22 de ani ca preot catolic am crezut în Biserica Catolică.  Prin urmare, credeam că am sacramentele prin care, după moarte, voi avea viaţă eternă. Ca şi alţi preoţi, îi învăţam pe oameni că dacă erau fideli Bisericii în calitatea lor de catolici şi mureau în starea de „har sfinţitor”, vor ajunge în cer. Având un respect profund pentru aceşti oameni care au fost în aşa măsură induşi în eroare, scriu acum despre subiectul Catolicii şi viaţa eternă.